Sura 47 Muhammad, ayat 1 – 11

  1. الَّذِينَ كَفَرُوا وَصَدُّوا عَنْ سَبِيلِ اللَّهِ أَضَلَّ أَعْمَالَهُمْ

    Celor care nu cred și opresc [pe ceilalți] de la calea lui Allah, El le va zădărnici faptele lor,

    47:1
  2. وَالَّذِينَ آمَنُوا وَعَمِلُوا الصَّالِحَاتِ وَآمَنُوا بِمَا نُزِّلَ عَلَىٰ مُحَمَّدٍ وَهُوَ الْحَقُّ مِنْ رَبِّهِمْ ۙ كَفَّرَ عَنْهُمْ سَيِّئَاتِهِمْ وَأَصْلَحَ بَالَهُمْ

    Iar acelora care cred și săvârșesc fapte bune și cred în ceea ce i-a fost trimis lui Mohammed - și acesta este Adevărul de la Domnul lor! - El le va șterge faptele lor cele rele și va îndrepta starea lor.

    47:2
  3. ذَٰلِكَ بِأَنَّ الَّذِينَ كَفَرُوا اتَّبَعُوا الْبَاطِلَ وَأَنَّ الَّذِينَ آمَنُوا اتَّبَعُوا الْحَقَّ مِنْ رَبِّهِمْ ۚ كَذَٰلِكَ يَضْرِبُ اللَّهُ لِلنَّاسِ أَمْثَالَهُمْ

    Aceasta pentru că cei care nu cred urmează deșertăciunea și cei care cred urmează Adevărul [venind] de la Domnul lor. Astfel face Allah pilde pentru oameni.

    47:3
  4. فَإِذَا لَقِيتُمُ الَّذِينَ كَفَرُوا فَضَرْبَ الرِّقَابِ حَتَّىٰ إِذَا أَثْخَنْتُمُوهُمْ فَشُدُّوا الْوَثَاقَ فَإِمَّا مَنًّا بَعْدُ وَإِمَّا فِدَاءً حَتَّىٰ تَضَعَ الْحَرْبُ أَوْزَارَهَا ۚ ذَٰلِكَ وَلَوْ يَشَاءُ اللَّهُ لَانْتَصَرَ مِنْهُمْ وَلَٰكِنْ لِيَبْلُوَ بَعْضَكُمْ بِبَعْضٍ ۗ وَالَّذِينَ قُتِلُوا فِي سَبِيلِ اللَّهِ فَلَنْ يُضِلَّ أَعْمَالَهُمْ

    Atunci când îi întâlniți [în luptă] pe cei care nu cred, loviți-le gâturile, iar când îi slăbiți pe ei, legați-i strașnic în lanțuri și apoi, [arătați] fie îndurare, fie răscumpărare, până ce războiul se sfârșește. Astfel [v-a fost poruncit], iar de ar Voi Allah, El s-ar răzbuna pe ei, însă El vă încearcă pe unii prin alții [prin luptă]. Iar celor care sunt uciși pe calea lui Allah - El nu le va lăsa faptele lor să fie în deșert.

    47:4
  5. سَيَهْدِيهِمْ وَيُصْلِحُ بَالَهُمْ

    El îi va călăuzi și va îndrepta starea lor

    47:5
  6. وَيُدْخِلُهُمُ الْجَنَّةَ عَرَّفَهَا لَهُمْ

    Și îi va face pe ei să intre în Paradisul pe care El l-a făcut cunoscut lor.

    47:6
  7. يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِنْ تَنْصُرُوا اللَّهَ يَنْصُرْكُمْ وَيُثَبِّتْ أَقْدَامَكُمْ

    O, voi cei care credeți! Dacă voi veți sprijinii cauza lui Allah, vă va sprijini și El pe voi și va întări picioarele voastre [pe calea Sa].

    47:7
  8. وَالَّذِينَ كَفَرُوا فَتَعْسًا لَهُمْ وَأَضَلَّ أَعْمَالَهُمْ

    Dar cei care nu cred vor avea parte de nenorocire și Allah va lăsa faptele lor să fie în deșert.

    47:8
  9. ذَٰلِكَ بِأَنَّهُمْ كَرِهُوا مَا أَنْزَلَ اللَّهُ فَأَحْبَطَ أَعْمَالَهُمْ

    Aceasta fiindcă ei au pizmuit ceea ce a pogorât Allah și, de aceea, El a zădărnicit faptele lor.

    47:9
  10. أَفَلَمْ يَسِيرُوا فِي الْأَرْضِ فَيَنْظُرُوا كَيْفَ كَانَ عَاقِبَةُ الَّذِينَ مِنْ قَبْلِهِمْ ۚ دَمَّرَ اللَّهُ عَلَيْهِمْ ۖ وَلِلْكَافِرِينَ أَمْثَالُهَا

    Oare nu au purces ei prin lume ca să vadă cum a fost sfârșitul celor de dinainte de ei? Allah i-a nimicit. Și asemenea [soartă] vor avea cei care nu cred.

    47:10
  11. ذَٰلِكَ بِأَنَّ اللَّهَ مَوْلَى الَّذِينَ آمَنُوا وَأَنَّ الْكَافِرِينَ لَا مَوْلَىٰ لَهُمْ

    Aceasta pentru că Allah este Ocrotitorul celor care cred și pentru că cei, care nu cred, nu au niciun ocrotitor.

    47:11

traducere: Islam4ro.com